Imediat după revoluție aveam vreo 30 de stupi, dar au murit, rând pe rând, după ce tata nu s-a mai ocupat de ei așa cum ar fi trebuit. Erau relativ departe de casă, lângă o pădure de salcâm și nu se putea ajunge la ei decât pe jos.
Am lins la butoaie de miere zaharisită câțiva ani buni după ce n-am mai avut stupi. Îmi amintesc destul de bine mirosul de stup și gustul fagurelui de salcâm pentru că am copilărit cu ele, suficient de bine încât să îmi doresc să creștem din nou albine. Primul pas, ca să spun așa, a fost făcut de tata când a cumpărat această remorcă lungă, dacă pot să îî spun așa, pe care să o transformăm în pavilion apicol. Sper să luăm și câțiva stupi curând.