Am plecat în recunoaștere peste deal, în partea de răsărit a comunei. Urmează să ajungem în satul Zgubea, ce ține de comuna Roșiile. Avem ceva cunoștințe care au moșie acolo, dar care nu au mai dat pe la ea de mult timp, fiind plecați din țară. Mergem să vedem cum este iarba, daca se poate cosi sau e bine de mers cu vacile la păscut.

Puțin mai sus, spre pădure, am găsit o altă casă bătrânească, ceva mai îngrijită, dar tot nelocuită de câțiva ani.

Alte case părăsite am găsit pe drum, fiecare cu povestea ei.

Am ajuns și la lacul Zgubei.

Moșia e bine merci. Iarbă verde, bună de păscut și pădure oriunde te uiți.

Drumul oferă vederi panoramice. Îci colo se vede câte un teren arat, într-o mare de verdeață.

Când ne-am întors în sat, am coborât pe altă culme de deal, lucru care mi-a permis să fac o poză din depărtare ogradei care adăpostește vacile.

Pe culmea dealului de întoarcere, Dealul Bisericii, se înșiră satul cu același nume. Cea cea mai impozantă construcție de aici fiind o bisericuță umbrită de tei bătrâni. A fost ctitorită în 1767 de Alexandru Scarlat Ghica, domnitor al Țării Românești și a fost până de curând lucrul cel mai aproape de un monument istoric din comuna noastră, dar a fost declasată după ce a fost renovată cu betoane la fundație ș.a.m.d. Despre domnitor nu se știu prea multe lucruri, fiind mazilit de turci după doar doi ani de domnie după ce ar fi permis rușiilor să recruteze oșteni din Țara Românească.