Iepuranul este o poieniță relativ mică, departe de sat, unde a avut conac un străbunic înainte de colectivizare. Mi-am petrecut aici câteva veri văzând de vite, începând cu vârsta de 6 ani. Spun părinții că n-am mai vrut să mă duc la grădiniță în ultimul trimestru și m-am dus cu bunica cu vitele în această poiană. Aveam cabană și stăteam inclusiv nopțile. A fost prima ieșire mai serioasă în mijlocul naturii. Imi amintesc cu placere de acest loc și îl vad întotdeauna prin ochii copilului din mine.
Am mers spre Iepuran trecând prin alte păduri și poieni, lăsând în urmă ultima casă locuită, încă neelectrificată. Nu departe, o turmă de purcei căuta viermișori și ghindă pe sub frunzele din pădure.
Ascunsă în pădure, am descoperit și o fântână cu cumpănă pe care nu o știam.
Am mers o bucată de vreme prin fânețe foarte mari, cum numai într-un an ploios poți să vezi.
Apoi am coborât spre Iezer. Un fir de apă care devine serios doar vara, când plouă torențial, iar in restul anului curge modest și chiar deloc spre mijlocul verii.
Iezerul e alimentat de mai multe pârâiașe, printre care si acesta, care vine de la Fântâna Rece. Am baut de multe ori apă de la acest țuțur, în special primăvara devreme.
Iată și Fântâna Rece. Nu i se spune degeaba așa. Îmi amintesc când veneam cu sticla să iau apă de băut și trebuia să schimb mâna cu care o umpleam pentru că nu mai puteam să o țin în apa, atât de rece mi se părea.
Am ajuns apoi la copacul cel gros. Cel mai gros din împreșurimi. Este o gârniță, rudă a stejarului. L-am pus pe tata să o ia în brațe ca să poată fi apreciate mai ușor dimensiunile. A avut marele noroc, această gârniță, să nu fie foarte bună pentru construcții și să își înfigă rădăcinile lângă un izvor.
Cam pe aici aveam oborul vacilor.
Un fluture de pădure..
Am găsit și fragi.
Și bureți galbeni.
Și un pat de mușchi pentru clătorii obosiți.
